Cine este bărbatul din mine?
Posted on March 3, 2011Expresia aceasta, bărbatul din mine, înseamnă foarte mult pentru mine deoarece m-a „costat” douăzeci şi şapte de ani să ajung să mi-o însuşesc iar şapte ani mai târziu încă mă copleşeşte cu implicaţiile ei nebănuite, dovedindu-mi că a fi cu adevărat bărbat înseamnă o călătorie de o viaţă pe care nu o poţi parcurge singur.
În cartea sa „Adevărata bărbăţie,” Ed Cole scria că a fi de sex bărbătesc ţine de naştere, pe când a fi bărbat este o alegere (acest principiu se aplică similar în cazul femeilor). Ne naştem şi creştem într-o anumită familie, într-un anumit context socio-politic, religios, cultural şi într-un anumit moment al istoriei umane. Vrem-nu-vrem suntem „învăţaţi” să devenim bărbaţi respectiv femei, imitând tot felul de modele, care mai de care mai trunchiate sau alterate de mentalităţi împământenite, credinţe populare, sentimente amestecate, disfuncţii relaţionale, presiunea grupului, tendinţe din Vest strategic şi incisiv mediatizate pe toate căile audio-video, ş.a.m.d. Înainte să te dezmeticeşti (dacă vei avea ocazia să o faci), devii produsul acestor influenţe şi îţi păstrezi „valoarea” atâta vreme cât te hrăneşti cu ele şi te raportezi lor.
Astfel, în generaţia taţilor noştri ce şi-au trăit mare parte a vieţii în comunism erai bărbat dacă făceai armata (chiar şi azi dacă zic că n-am făcut armata unii mă privesc de parcă sunt mai puţin bărbat), munceai la aceeaşi uzină până la pensionare, erai sobru în relaţie cu copiii (tatăl meu ştia că „nu îţi săruţi copiii decât atunci când dorm ca să nu te creadă slab”), îţi struneai poruncitor nevasta că doar erai cap de familie (!), fumai pentru că în adolescenţă te-au forţat ăi mai mari ca tine să o faci, beai ici şi colo alcool (sau în cantităţi mult mai mari atunci când dădeai de greu şi nu ştiai cum să faci faţă realităţii, mai ales emoţional), şi lista poate continua. Scriitorii noştri clasici şi câţiva regizori contemporani surprind foarte bine tipologia bărbatului român în scrierile şi filmele lor.
După 1989, a fi bărbat a căpătat o nouă definiţie suprapusă de multe ori peste cea clasică (fiindcă taţii noştri ne-au încredinţat cu străşnicie –chiar neştiind că o fac– ceea ce şi lor le-a fost dat de către bărbaţii dinaintea lor). Astăzi eşti bărbat dacă te-ai realizat, ai casă (vilă e chiar mai indicat), maşini nervoase, eşti descurcăreţ, ai soţie, copii, prestigiu, avere, sau necăsătorit dar cu trecere la femei, tupeu, cu relaţii peste tot (inclusiv în politică), cu haine de firmă şi accesorii pe măsură (ochelari de soare, pantofi şpiţaţi, iCelulare, laptop), gelat, parfumuri scumpe, muzică la maxim încât trepidează plăcuţele de înmatriculare, vitezoman dincolo de orice lege, pretenţii de manager, reprezentant zonal, chiar naţional, profesionist până la ora 17:00 iar apoi dezlănţuit fără limite pe la petrecerile multinaţionalei, etc.
Dar să nu uităm tot ce ţine de aspectul fizic. Cum trupul uman este cel mai abuzat fiind şi cel mai bine vândut în tot ce înseamnă mass-media, a fi bărbat înseamnă să fii tot muşchi, sculptural, pectorali epilaţi precum fotbalistul englez sau cel portughez, metrosexual, übersexual sau alfaestet, sau oricare alt fotomodel, actor sau cântăreţ ce te priveşte pătrunzător de pe mai toate coperţile revistelor „de specialitate” sau de pe panourile uriaşe ce ne împânzesc oraşele.
De cealaltă parte e Hristos. Dumnezeu veşnic, întrupat printre noi, venit să inaugureze împărăţia şi domnia lui Dumnezeu prin şi în noi. Dacă m-aş uita la Omul Hristos, ce aş putea învăţa de la acest Bărbat înţelept, smerit, curajos, drept, cinstit, supus lui Dumnezeu, uman, blând, ferm, plin de viaţă (să nu uităm că s-a născut evreu)?
Poate cea mai importantă lecţie de viaţă dată de Hristos este despre cum să iubeşti. Noi, cei de sex bărbătesc, când ne întrebăm „cum se iubeşte o femeie?” primim tot felul de răspunsuri din jurul nostru. Societatea pretinde că ne „învaţă,” drept pentru care relaţiile noastre de prietenie şi/sau căsnicie sunt cum sunt. Dar Hristos Bărbatul cum şi-a iubit mireasa, aleasa? Promisiunile făcute ei încă din vechime, le-a împlinit. Când a venit la ea i-a purtat de grijă. A avut vreo durere în trup sau boală? I-a vindecat-o. A existat moarte în fiinţa ei? El a adus viaţă. A fost ameninţată cu pietre? S-a făcut zid pentru ea şi nu a judecat-o. I-a fost foame? A hrănit-o. Copiii ei? I-a primit binecuvântându-i. S-a pierdut ea? A venit să o caute necontenit până când a găsit-o. A plătit preţul maxim în ascultare de Tatăl său care o iubeşte într-atât încât să îl jertfească pe Hristos pentru ea. Cu ce fel de dragoste o iubeşte el şi astăzi? Cu o dragoste de viaţă ce nu îi poate separa. Promisiunea lui pentru ea rămâne vie—inelul de logodnă pe care ea îl poartă în duhul ei până se vor revedea. În tot şi toate, Hristos o iubeşte pe ea, mireasa lui, cu o dragoste veşnică.
Iată cine trebuie să fie Bărbatul din mine. Nu eu prin propria-mi putere şi nici modelul eronat de bărbat dat mie de bărbaţii dinaintea mea şi influenţele obositoare din jurul meu. Ci Hristos, Dumnezeul întrupat ca om şi în mod aparte pentru mine şi devenirea mea, întrupat ca Bărbat, singurul capabil să mă restaureze din interior şi să mă modeleze mereu şi mereu după exemplul lui, ca să devin cu adevărat bărbat înaintea Făcătorului meu, în viaţa soţiei mele, pentru fiul meu, pentru ai mei şi comunitatea în care trăiesc.